Sa ridicam valul minciunii care s-a oficializat devenind mijlocul prin care diverse marionete ale ocultei mondiale isi sufoca concetatenii si distrug propria tara pentru a-si afirma slugarnicia fata de o putere parazitara si intunecata, care aproape a transformat deja omenirea dupa chipul si asemanarea sa...
Un apel pentru reintoarcere la valorile noastre nationale si la credinta prin care am iesit intotdeauna din negrele incercari ale istoriei, in mod miraculos, mereu tot mai intariti.
La
1 noiembrie si la 1 decembrie s-au petrecut evenimente importante in viata
poporului nostru, pe care avem datoria sa le comemoram. La 1 noiembrie, dupa
victoria de la Selimbar, Mihai Viteazul a intrat cu oaste si mare alai in Alba
Iulia, realizand apoi in mai 1600 prima mare unire, de la Nistru pana la Tisa.
Ecoul ei va fi nepieritor in istoria poporului roman. Dupa mai bine de 300 de
ani, dupa unirea Basarabiei si a Bucovinei, adunarea reprezentantilor poporului
de pe tot cuprinsul Transilvaniei, reunita la Alba Iulia la 1 decembrie, va
pune bazele celei de a doua mari uniri, a Romaniei Mari.
In
istorie se schimba imprejurarile, in functie de contextul in care se desfasoara
evenimentele, dar pericolele raman constante. Asezarea noastra geografica ne-a
impus aceleasi pericole ca si pe timpul lui Mihai Viteazul. Astazi, in cazul
nostru, ele nu se mai exprima prin atac armat, dar se exprima intr-o forma
noua, prin diversiune.
Astazi,
sunt doua mari diversiuni contra poporului roman; diversiunea
balcanica, prin inlaturarea unei jumatati istorice a poporului roman
de la sud de Dunare, promovata de state interesate; ea se face prin negarea
romanitatii acesteia, prin negarea identitatii numelui de Valah, Vlah, Vlas,
nume date de alte popoare pentru Romani, cu acela de roman, de parca pana la
1859 n-ar fi fost numita de catre straini si Tara Romaneasca, tot Valahia. Pe
baza acestui tertip, bun pentru persoane fara cultura, se prezinta in Serbia
Romanii, chiar cei din Voivodina, ca popor deosebit de „Valahii” din regiunea
Timocului, in Grecia Aromanii –kutovlahii- ca deosebiti de Romani, in Bulgaria
se neaga existenta minoritatilor. Exemplele de mai sus amintesc bine cunoscuta
reteta stalinista de popor si limba „moldoveneasca”.
In
paralel, o mana de oameni in tara acrediteaza ideea ca Aromanii ar fi
minoritate nationala in Romania. E mai mult decat grotesc! Continuand pe
aceasta masura, sasii sau svabii, de exemplu, deoarece nu sunt intelesi de
nemtii nevorbitori ai dialectului lor, ar trebui sa fie considerati alt popor!
I-am cunoscut pe Aromani, si in romanul „Bariera” am descris, printre altele,
viata lor framantata, in timpul razboiului civil din Grecia.
Cealalta diversiune care vine de la Apus, este cea central
europeana, astazi exprimata prin inventarea unui termen de anihilare
prin confuzie, a identitatii si originii noastre, termenul inexistent de Rom,
ca nume „national” al tiganilor. (Desigur ca atunci cand Istvan Valyi,
studentul ungur de la Viena, a recunoscut cuvinte din limba unor studenti
indieni ca identice cu cele pe care le cunostea din limba fierarilor sau
potcovarilor tigani de pe latifundiile tatalui sau, si le-a publicat in „Wiener
Anzeigen” la 1763, nu s-a gandit niciodata la inventia numelui de Rom,
inexistent ca nume de natiune.) Termenul rom – mai corect drom
– in vechea lor limba, derivand din sanscrita, inseamna „om” , dar nicicand o
„natiune”.
Cum
poate fi atunci numele Tarii si al natiunii – si ca atare identificativ in
cuvintele indicand institutiile tarii, sau activitatile ei, ca Rom telecom,
Rom petrol, Rom arta, Tarom, etc, etc.- unul si
acelasi cu acela, nascocit in Europa centrala, care prin impostura, sa nu zic furt,
este atribuit tiganilor? Este o indiferenta profunda la soarta tarii, a acelora
de la noi care manipuleaza acest termen in mass-media, sau creeaza manelele
tiganesti, sau deopotriva manelele americane, cu care, ca un popor fara limba,
ne prezentam, nu numai pe scenele interne, dar si in afara, la mincinosul
Eurovision, etc., care de eurovision nu are nimic. (Acelasi dispret pentru
patrie si natiune, impus de acei care cred ca etalonul de civilizatie si
libertate in Europa este sinonim cu „casatoriile” intre homosexuali si nu
inteleg ca sunt facute tocmai pentru distrugerea lor si a Europei.).
Grecia
s-a opus admiterii la ONU a fostei republici iugoslave Macedonia pana ce
aceasta nu si-a schimbat numele in…FYR (Former Yougoslav Republic)! Aceasta
numai pentru ca sa nu aiba acelasi nume, sa nu se confunde cu Macedonia,
provincia greceasca. Dar sa fi avut ex-republica iugoslava acelasi nume cu
Elada, sau Grecia, cum este cazul nostru cu Rom si Romania, romani si limba
romana, ce-ar fi facut?
Un
om genial in istoria noastra – si nu se insista deajuns asupra geniului sau
istoric, confundandu-se inceputul constiintei nationale, de catre unii
istorici, cu revolutia franceza – a intuit si a infruntat (spre deosebire de
conducatorii nostri de astazi) pericolele la care asezarea noastra geografica,
intre Balcani si centrul Europei, ne expune. Pentru ca in istorie se schimba
imprejurarile, dar PERICOLELE raman. Adica, formele de manifestare ale
amenintarilor la adresa unei natiuni in decursul timpului, se schimba in
functie de circumstante, dar constanta lor ramane. Mihai Viteazul
le-a infruntat eroic si cu geniala intuitie, acum patru secole.
El a inceput cu planul balcanic, provocat de pericolul cel mai mare atunci,
imperiul otoman, a luptat la sud de Dunare, ajungand pana in trecatorile
Balcanilor – generalul sau, Baba Novac, pana la Sofia -, neutralizand
amenintarea otomana. Dar nestatornicia principilor ardeleni in politica cu
Turcii, aleanta lor cu Polonia filo-turca (de pe vremea lui Stefan Bathory,
principele Ardealului, ajuns rege al Poloniei), l-au adus la planul DACIC,
central-european. Cu intuitie geniala si hotarare fulgeratoare, el a intrat in
Ardeal si a inceput epopeea care l-a dus la constituirea primului stat unitar
romanesc, la 1600. Acestei existente unitare i s-a opus insa de la apus
Austria, care-i va ajuta pe nobilii unguri rebeli iar generalul imperial Basta
nu va pregeta, pe Campia Turzii, in fata crimei; de la miaza noapte Polonia va
desavarsi opera de distrugere a primului stat unitar romanesc, intrand cu oaste
in Moldova si Muntenia.
Cand
dupa mai putin de doua secole, Polonia va inceta sa existe, un nou vecin ajuns
pe Nistru abia la 1792, va spinteca Moldova la 1812 si va pune in pericol
existenta celor doua principate romanesti extracarpatice, prin numeroase
ocupatii militare. Spre deosebire de secolele anterioare, amenintarile istorice
isi schimba formele de manifestare, in functie de contextul istoric, dar raman,
aparand astazi in forme noi, mai subtile.
Astazi
exista o diversiune balcanica, prin nerecunoasterea ca
minoritati si desnationalizarea a intinse mase de romani in Serbia, Grecia,
Bulgaria, Albania, folosind in unele din aceste state diversiunea nominala cu
„valahi” si romani, ca dealtfel in Republica Moldova, de catre urmasii lui Stalin,
cu „moldovenii”, nume al locuitorilor unei provincii, dar nu al natiei!
Apoi,
exista diversiunea cu paronimul (aproape omonimul) rom,
aparuta intai in spatiul central european, extinsa dupa tratatele de la finele
primului razboi mondial, astazi, dupa 1989, extinsa la scara exponentiala in
Europa, care anihileaza pe romani, dintr-o trasatura de condei, excluzandu-i
din randul popoarelor europene, asimilandu-i cu tiganii! In conditiile
bombardamentului mediatic, ale asa zisei globalizari, aceasta confuzie este
foarte periculoasa! Razboaiele azi sunt asimetrice, in cazul Romaniei ele se
duc prin aceste diversiuni si prin economie; economic, pentru a indeplini
programele – planurile – organismelor financiare internationale, a fost pusa pe
butuci intreaga industrie a tarii imediat dupa 1989, pentru a transforma tara
intr-o piata de desfacere a Apusului si, fara razboi, Romania deja a
pierdut trei milioane de oameni, in cea mai mare parte tineri, multi
calificati, deveniti brate de munca ieftine, destinati desnationalizarii si
asimilarii, de catre statele din Occident (n.n. Ca sa nu mai punem la
socoteala alte circa 4 milioane de oameni disparuti ca urmare a genocidului
premeditat la care a fost supus poporul roman dupa decembrie ’89).
Acestea
sunt noile modalitati de exprimare, azi, ale imperialismelor de aproape si de
mai de departe
Dar,
asa cum s-a intamplat totdeauna, imperiile pier, dar natiunile – acelea
care vor sa traiasca -, raman. Dar numai acelea care vor sa traiasca si-si au
conducatorii pe masura acestui scop, precum odinioara un Mihai Viteazul sau
Stefan cel Mare.
Ajunsa la un trist apogeu al decadentei umane si
temandu-se de razbunarea poporului pe care l-a siluit mai bine de 22 de ani,
actuala putere politica a inceput sa isi dea masura grotescului prin manevrele
pe care le dezvolta, in speranta ca va fi in stare sa manipuleze fara sfarsit
un popor prea bun pentru ea.
In ingamfarea sa fara limite, aceasta regina a tradarii,
vulgara si agresiva, incepe sa isi dea masura nonvalorii si incearca disperata
o reciclare ce sa o transforme dintr-o prostituata, respingatoare prin bolile
contractate, intr-o Alba ca Zapada ingenua si meritorie. O metamorfoza fara
sanse de reusita avand in vedere atat materialul de reciclat, care provine
dintr-o continua autovidanjare, cat si catalizatorii noii materii care, in
ciuda recosmetizarii, nu sunt decat reziduuri din spuma necuratiei purtate
intr-o parte sau alta de zbaterile, in propria hazna, a acestei scarboase
puteri politice.
Un nou succes ar fi egal cu axfisierea intr-o punga
transparenta a super-aurolacului ce ar urma ca poporul roman sa devina prin
continua degenerare la care a fost, este si va fi supus.
Redau mai jos integral un reusit articol pe aceasta tema:
Dan Diaconescu aduna toata mizeria
din USL = PDL
Dan Diaconescu a fost fugarit din Piata
Universitatii. A fost de doua ori acolo, incercand probabil sa ia pulsul
pietii, sa vorbeasca protestatarilor si sa afle care i-ar fi sansele la
alegeri. S-a convins mai repede decat ar fi sperat.
Pe loc, oamenii i-au administrat un tratament dur si la obiect - "pleaca,
du-te si nu mai veni!". I-or fi spus oamenii sa isi puna fundul in
Rolls-Royce-ul sau Phantom si sa plece in garsoniera cu tomberoane.
Un adevarat vidanjor politic, dupa ce a adunat prin platoul sau toate gunoaiele
societatii, Dan Diaconescu Direct nu a tinut cont deloc de pumnii in cap primit
in Piata Universitatii si a organizat repede un Congres extraordinar al
Partidului Poporului. Si-a imbracat in mov ca pe damele de companie toti
membrii, si-a mutat televiziunea in sala din Casa Poporului si a urlat ca
vremea "dictaturii dictatorului Basescu a trecut".
DDD isi imagineaza astfel ca poate fi profitorul cel mai eficient al acelui
singular slogan din Piata Universitatii - "USL=PDL=ACEEASI MIZERIE",
ridicat de propaganda la rang de cor general al poporului - si viseaza sa se
transforme in creuzetul in care sa se scurga toate frustrarile romanilor din ultimii
22 de ani. Ca o adevarata hiena, realizatorul celor mai imunde talk-show-uri
din media romaneasca, Dan Diaconescu insista sa se prezinte poporului ca
salvatorul natiunii in chip de Alba ca Zapada gata sa atraga pe toti
dezgustatii de mizeria intregii clase politice.
Lasand deoparte circul manelistic, de un prost gust infiorator, pus in scena la
asa-zisul prim Congres al Partidului Poporului, bine asezonat intr-un populism
desantat de tente nationaliste, discursul lui Dan Diaconescu loveste exact in locul
gol lasat de actuala clasa politica. In deceptia cvasi-generala a romanilor
fata de toate partidele politice, de la stanga la dreapta, fara exceptie.
Incercand sa se prezinte pe sine drept mantuitorul natiunii, DDD nu reuseste de
fapt decat sa ingroase si mai mult exact dezgustul fata de tot ce inseamna
politicieni.
In realitate, Dan Diaconescu este produsul perfect al mizeriei clasei politice
romanesti. Primul si cel mai vizibil copil al ei. El nu este salvatorul si
solutia, ci expresia cea mai trista a dimensiunii nemerniciei si oportunismului
desantat al tuturor profitorilor care s-au bulucit sa conduca aceasta tara.
Refuzand sa inteleaga adevarul din alungarea sa din Piata Universitatii, Dan
Diaconescu chiar se incapataneaza sa-i considere pe romani atat de prosti si
inculti politic incat sa se arunce in bratele celui mai suspect om de
televiziune.
Protestul din Piata Universitatii a deschis scena pentru toate aparitiile
anuntate anul trecut. De la Alba ca Zapada a ghicitorului in stele Sebastian
Lazaroiu pana la Miscarea Populara a Ioanei Basescu sau Noua
Republica a unui baiat inca nedetectabil, acum este momentul implinirii marii
profetii - este timpul ca ele sa se buluceasca in viata romanilor. Nu am nicio
indoiala ca toate vor avea soarta lui Dan Diaconescu in Piata Universitatii.
Pentru ca o fi poporul prost, dar nu e chiar atat de prost pe cat il cred toti
acesti agenti electorali ai actualei Puteri, rasfirati si deghizati in fel si
fel de forme cu nume tot mai hazlii si puerile. Actuala Putere refuza sa
inteleaga ca oamenii chiar nu vor sa se mai lase atat de usor pacalit inca o
data. Chiar daca va sfarsi, inevitabil, din nou intr-o crunta deziluzie.
Am primit pe email o minunată satiră a societăţii croită
cu atâta dezinvoltură după chipul şi asemănarea ştiţi voi cui şi pe care o postez, ca
o revanşă a celor mulţi şi tăcuţi şi spre delectarea tuturor celor ce vizitează
acest blog:
Stimate nene Iancule,
Ambetat de tristeţe şi turmentat de scumpiri bezmetice, îţi
compun această misivă tristă şi de adio, că ce mă enervează când vine vorba
despre opera matale, este gogoriţa că satira îşi păstrează actualitatea, că
personajele seamănă leit cu cele din zilele noastre, poltroni, tembeli,
pungaşi, mahalagii, hahalere, bagabonţi etc. Să avem rezon, coane Iancule,
tălică ai scris pentru copii, scenarii de desene animate.
Eşti mărunt, neicuşorule! Ia hai, să te cocoşez cu niscaiva
exemple. Matale ştii cât ar costa acum o masă la "Iunion"? Şi câtă
verzitură îi lipeşti pe frunte manelistului minune, care ţine acuma locul lui
I.D. Ionesco? Şi să te văd eu dacă ai corajul să vii pe jos de la "Iunion"
acasă, noaptea. Că te dezbracă lotrii cu ranga. Heavy metal! Dacă ai vedea
cine-i acuşica în fruntea bucatelor, te-ai închide la "Gambrinus" şi
nu te-ai trezi din beţie decât să te închini. Suntem o ţară penală, meştere. De
la prezidenţie la govern, toate mangafalele cu foncţii sunt în libertate
condiţionată. Nu ştii cum şi cât se fură. Răcnesc gazetele de vuiesc Carpaţii!
Şi toate oalele sparte le plăteşte poporul acesta de coate-goale, care nu mai
visează castele în Spania. Visează căpşuni.S-au înmulţit nesimţiţii şi
proştii şi vorba matale:"Cu prostia te poţi lupta, dar ea
întotdeauna învinge!"
Zicea Nae Ipingescu: "Să nu mai mânânce nimeni din
sudoarea, bunioară, unuia ca mine sau ca dumneata şi să şază numai poporul la
masă, că el e stăpân". Mai mult de jumătate din popor e în mare
mizerie şi tot atâta ar vrea să-şi lase ţara. O să zici că le crapă obrazul
aleşilor? Ei, aş! Unde este Rică Venturiano cu "Angel radios"? E
timpul cocotelor. Ziţa, Veta, Joiţica, Didina sau Miţa Baston au fost sfintele-sfintelor.
Paraşutele au acuşica golaveraj la televizor. Să vezi filme deochiate, nene
Iancule! S-a uitat şi Bubico al meu la o emisiune şi de atunci nu mai latră.
Guiţă! Domnul Goe e ticsit de droguri şi mamiţa vorbeşte la telefon, la linia
fierbinte în romgleză. Conul Leonida şi soaţa şi-au depus pensia la
pubelă, de unde şi mănâncă, Tipătescu este Naşul mafiei judeţene, Dandanache
face tocşouri de seară, jupân Dumitrache zis "Titircă Inimă-rea" e
primar şi milostiveşte cu parcuri moca toate rubedeniile.
Se face Capitală până la matale la Ploieşti, numa' borduri şi
mijlocul rămâne aşa cu gropi, cu mahalale fără apă şi canal, fără buleftrică.
Caţavencu combate la gazetă contra marilor corupţi, el fiind curat deoarece
până şi banii lui au fost spălaţi. Ghiţă Pristanda e finanţist acu', din
negoţul cu maşini furate, alte fapte necurate ca şi şpăgi nenumărate. Până şi
frizerul Nae Girimea se minunează câtă prostime s-a umplut de mătreaţă şi câţi
politicieni de valută. O soţietate fără prinţipuri, morală şi cinste.
Prezidentul vorbeşte romanes, la televizor, cu fraţii şi
surorile lui, la care s-a dat dezlegare să belească Europa. Fericiţi că au un
preşedinte care îi înţelege, fiind apropiat de ei ca nărav şi poftă de viaţă.
În ţară, băieţii deştepţi la matrapazlâcuri au strâns averi din care să se
îndestuleze toate loazele lor, până la două mii paş'opt. Se fac mafioţi unii pe
ăilalţi şi mă jur pe cursul valutar că au dreptate toţi. Dacă nici ei nu s-or
şti între ei?... Altminteri e "criză teribilă, monşer". Dacă ai cunoaşte
Parlamentul de acum i-ai dedica "Năpasta", promisiunilor
guvernului, schiţa "1 aprilie", Justiţiei "Lanţul
slăbiciunilor", vieţii noastre politice - "D-ale
carnavalului", scrisoarea către FMI şi Consiliul Europei este "Scrisoarea
pierdută", iar viitorul nostru poate fi asemuit cu "O noapte
furtunoasă". Bravos naţiune! Egzistă nişte unii care zic că suntem
"Ţara lui Caragiale". Ei, aş! Moravurile de pe vremea matale erau.
parfum. Şi atunci, eu cu cine votez? Aceasta-i întrebarea!
Cică dă-i, Doamne, românului mintea de pe urmă şi pe urmă el votează la fel...
Într-un singur loc ai avut dreptate, nene Iancule. Atunci când ai zis că
românul s-a învăţat să aibă din toate câte nimic. În fruntea soţietăţii s-au
aburcat mitocanii şi nu le poţi bate obrazul, întrucât (tot matale ne-ai
învăţat) mitocanul se naşte jignit. Încolo, frică ne e că ne-am născut în
România şi o că o să murim în Becalia sau Băsescia!
Dar să fim optimişti, că dacă nu murim o să fie şi mai rău!
Cine conduce de fapt lumea? Cine detine puterea absoluta pe planeta? Statele Unite? Rusia, China, Japonia, U.E? Toate aceste puteri economice si militare nu sunt decat niste piese de joc, manuite din umbra de adevaratii stapani ai planetei. Cei care conduc cu adevarat planeta sunt un grup de oameni extrem de bogati, foarte bine organizati si care nu apar niciodata in vazul tuturor.
De acolo, din anonimat, ei leaga si dezleaga mersul lucrurilor. Cei care au auzit de ei, ii numesc Oculta Mondiala sau Illuminati. Cine sunt acesti oameni? Cum sunt ei organizati? Cum conduc planeta? Ce scopuri au?
Sunt intrebari la care incercam sa dam un raspuns in cele ce urmeaza.
De la cel mai inalt nivel imaginabil al puterii, acesti Illuminati necunoscuti celor multi, guverneaza aproape nestingherit. Ei fac legi si revolutii, ei instaureaza guverne, ei hotarasc ce tari dispar pentru ca altele sa le ia locul. Ei "fabrica" noi ideologii si chiar religii. Se spune ca ei au creat oranduirea capitalista, tot ei au creat-o si pe cea comunista. Ei fauresc tratatele militare si economice internationale, ei schimba regimuri politice si presedinti de state, ca pe niste simple piese uzate ale unei masini.
Metoda lor de lucru este simpla dar eficienta si poate fi descrisa in 3 pasi: PROBLEMA, REACTIE, SOLUTIE. 1. In primul rand ei creaza o PROBLEMA (conflicte, razboaie, revolutii, dezastre, etc.) Creaza conflicte si razboaie in care cele doua parti provocate, lupta una impotriva celeilalte si nu contra adevaratului instigator. Tot ei finateaza toate partile implicate in conflict. 2. Apoi prin intermediul mass-media si a manipularii determina o REACTIE in randul populatiei, care solicita o rezolvare a PROBLEMEI aparute. 3. In final tot ei vin cu SOLUTIA care aproape intotdeauna se lasa cu efecte dure asupra populatiei (saracie, restrangerea unor drepturi si libertati, etc. - vezi atentatele din 9/11, armele lui Saddam, criza financiara...) Ei trec intotdeauna drept instanta impaciuitoare care pune capat conflictelor.
CARE ESTE SCOPUL LOR?
Practic scopul lor este sa controleze si sa conduca intreaga planeta prin crearea unei Noi Ordini Mondiale si a unui Guvern Mondialunic. Acesti oameni nu sunt interesati sa castige bani, deoarece "fabrica de bani" este a lor. Ei pot avea oricati bani doresc. Ce isi mai poate dori cineva care are toti banii din lume? PUTERE si CONTROL ! Acesta este scopul lor.
De ce doresc ei sa stapaneasca lumea? Pentru ca avand putere si bogatie, pot face asta. Peste 90% din oamenii din prezent ar face acelasi lucru daca ar avea acces la bogatie si putere. Pentru a detine puterea absoluta si controlul intregii planete ei intentioneaza sa realizeze urmatoarele obiective: 1. Stabilirea unui Guvern Mondial unic si a unei Noi Ordini Mondiale.
2. Distrugerea identitatii nationale a statelor lumii.
3. Distrugerea tuturor religiilor lumii (in special a crestinismului) si inlocuirea lor cu o religie unica de tip New Age.
4. Controlul total al populatiei globului si a fiecarui individ in parte precum si transformarea lor in "sclavi de tip modern".
5. Reducerea masiva a populatiei globului pana la o limita usor de sustinut de catre mediul si resursele planetei.
6. Promovarea depravarii si a obiceiurilor rele pentru indepartarea moralei crestine.
7. Distrugerea modelului actual de societate si a celulei ei de baza, familia.
8. Distrugerea libertatii de exprimare si restrangerea unor drepturi fundamentale ale indivizilor. Toate acestea se intampla chiar ACUM si intr-un ritm tot mai accelerat.
GUVERNUL MONDIAL
Guvernul Mondial functioneaza pe ipoteza că un guvern alcătuit din familii vechi şi noi, bazat pe inteligenta si puterea creierului este de preferat dreptului popoarelor de a-si alege propriul destin. Cine doreste mai multe detalii poate studia acest document rar:
(Important: Faceti download la acest document caci nu se stie cat timp va mai fi disponibil pe internet...SOPA, PIPA, ACTA vor reduce drastic accesul la astfel de materiale)
Utilizand harta se poate urmari pe ce directii si in ce zone se propaga efectele unor decizii luate de diverse structuri componente.
Sunt detaliate relatiile si zonele de influenta la nivel mondial ale principalelor dinastii si familii care conduc lumea. Guvernul Mondial este prezentat in acest document ca fiind un complex intelectual, capabil să coordoneze, acumuleze şi să se concentreze toate mijloacele de definire si stabilire a normelor de dezvoltare a unei societati de tip nou.
Acest complex este format din nuclee financiare, politice, strategice şi diplomatice, birouri ştiinţifice şi tehnice, de planificare de cercetare, servicii de culegere a informatiilor, inclusiv retele de tip mafiot.
De mentionat faptul ca integrarea europeana si "cedarea de suveranitate" a statelor au ca scop final crearea acestui Guvern Mondial care va fi singurul suveran peste toate tarile.
CUM SUNT ORGANIZATI SI CUM CONTROLEAZA LUMEA?
Organizarea lor si modul prin care controleaza lumea este de tip piramidal. Sistemul se numeste Piramida Puterii (Pyramid of Power) si este descris mai jos:
Dupa cum se observa in varful piramidei se gaseste OCHIUL CARE VEDE TOT. Este un simbol Illuminati si reprezinta Ochiul lui Lucifer sau Ochiul Satanei. Cine are control asupra lui, are control asupra banilor lumii. De aceea acest simbol (piramida si ochiul apare si pe dolarul american).
Oculta Mondiala (de pe nivelele 1, 2 si 3 ale piramidei) se considera supusii Satanei si i se inchina. De aceea ei incearca sa controleze nivelele inferioare ale piramidei ca sa le aduca sub conducerea Ochiului Satanei.
Pare absurd in zilele noastre ca oameni atat de importanti ai planetei, atat de bogati si de influenti sa creada in puterile Satanei si sa i se inchine, dar va asigur ca exact asa stau lucrurile. Este foarte greu sa iti faci o imagine de ansamblu asupra intregului mecanism (care se desfasoara de la cele mai inalte nivele pana la noi, oamenii de rand, poporul lui Boc si al lui Basescu), dar voi incerca sa lamuresc cateva aspecte esentiale.
NIVELELE PIRAMIDEI
0. Nivelul 0 - Forta superioara reprezentata prin Ochiul Care Vede Tot.
Foarte Important : Intelegerea Fortei din varful Piramidei Puterii iti da posibilitatea sa "spargi" piramida si sa te sustragi controlului ei.
Ca sa poti intelege cu adevarat forta care se afla in varfului piramidei, trebuie in primul rand sa te intelegi pe tine insuti. Trebuie sa intelegi de unde vi, de unde ai aparut si incotro te indrepti, unde vei dispare. Raspunsurile la aceste intrebari sunt in interiorul tau, iar cheile de descifrare se gasesc peste tot in jurul tau, inclusiv in lumea materiala, palpabila. Din pacate indiciile pe care le gasesti in diverse surse de informare sunt amestecate cu o multime de minciuni. Ca sa afli raspuns la aceste intrebari trebuie sa iti urmezi nu inima si nici creierul ci pe amandoua in egala masura.
Pentru intelegerea Fortei trebuie sa existe un balans perfect intre suflet si ratiune, fara separare intre ele. Cine e ghidat doar de sentimente e usor de indus in eroare, de asemenea cine se ia doar dupa ratiune e usor sa se insele. Dar e foarte greu sa inseli pe cineva care are un perfect echilibru intre cele doua.
Pentru a intelege ce este in varful piramidei trebuie sa vezi realitatea din exterior, sa intelegi natura realitatii imediate. Numai asa vei putea intelege natura controlului pe aceasta planeta. Si tine minte: Daca nu faci parte din SOLUTIE, vei face mereu parte din PROBLEMA.
1. Nivelul 1 - Familiile regale
In varful Piramidei Puterii, pe nivelul 2 se afla familiile regale europene care toate sunt inrudite intre ele. Actualul rege al Belgiei, regele Suediei şi al Norvegiei, precum şi reginele Marii Britaniei, Olandei şi Danemarcei sunt cu totii rude de sange, tragandu-se din familia Windsor. Mai mult decât atât, ultimii regi care au fost înlăturaţi de la putere prin revoluţii în Italia, România, Iugoslavia, Bulgaria şi Grecia, făceau şi ei parte din aceeaşi familie Windsor, regăsindu-se absolut toţi în arborele ei genealogic.
Aici poate fi menţionat faptul că si în SUA, marea majoritate a preşedinţilor americani aleşi „democratic” prin vot popular din 1776 şi până în prezent sunt înrudiţi între ei. Toţi aceştia sunt rude de sânge şi prin urmare se poate afirma că ei alcătuiesc un fel de „casă regală” sau dinastie.
Conform unor surse, tot pe acest nivel al piramidei se mai situeaza un grup de oameni extrem de influenti, dar a caror identitate nu se cunoaste.
2. Nivelul 2 - Consiliul celor 13 familii
Pe nivelul 2 se afla asa numita Aristocratie Neagra compusa din 13 familii, cele mai bogate din lume.
David Icke scrie în lucrarea „Secretul Suprem” că aceste 13 familii alcătuiesc „o rasă de oameni care nu se încrucişează decât între ei (cu o linie genealogică aproape continuă), un fel de „rasă în interiorul rasei”. Aceasta a fost creată în antichitate, în Orientul Mijlociu şi în Orientul Apropiat. De-a lungul miilor de ani care au urmat, această rasă şi-a extins continuu puterile, acaparând practic întregul glob.[...] Practic, procesul a durat mii de ani. Structurile instituţiilor moderne de control: guvernele, sistemul bancar, lumea afacerilor, armatele şi mass-media nu au fost infiltrate de această forţă, ci au fost chiar create de ea, de la bun început.”
Aceste familii sunt (in ordine alfabetica): 1. Dinastia Astor
2. Dinastia Bundy
3. Dinastia Collins
4. Dinastia DuPont
5. Dinastia Freeman
6. Dinastia Kennedy
7. Dinastia Li
8. Dinastia Onassis
9. Dinastia Reynolds
10. Dinastia Rockefeller
11. Dinastia Rothschild
12. Dinastia Russell
13. Dinastia Van Duyn
Membrii acestor familii ocupa cele mai înalte poziţii în toate ierarhiile existente, sunt cu toţii extrem de bogaţi şi se află „deasupra legii”. Cu toate acestea, majoritatea dintre ei nu apar niciodată pe listele cunoscute de noi cu cei mai bogaţi oameni din lume. Ceea ce îi interesează pe ei nu este nicidecum să fie cunoscuţi, ci doar să deţină bogăţiile şi controlul planetei, precum şi să îşi urmeze planurile de dominare a umanităţii. Mass media controlata aproape in intregime de aceste familii ne spune ca Bill Gates e cel mai bogat om din lume cu 54 miliarde dolari, sau, Carlos Slim Helú din Mexic cu 74 miliarde de dolari.
De fapt acesti miliardari nu pot concura nici pe departe cu Sir Evelyn de Rothschild (Dinastia Rothschild) care detine incredibila suma de 500 trilioane de dolari (mai mult de jumatate din averea totala a lumii !!!). Cu averea acestei familii poate fi hranita si imbracata TOATA populatia globului.
Familia Rothschild,500 de trilioane avere!
3. Nivelul 3 -
Comitetul celor 300
Comitetul celor 300 (numiti
si Olimpienii) a fost fondat in 1727 de catre aristocratia
britanica si este compus din cele mai puternice "sub-familii".
Acest comitet coordoneaza direct o multime de institutii si organizatii majore
din intreaga lume, printre care: Comisia Trilaterala, Consiliul pentru Relatii
Externe, Grupul Bilderberg, Masa Rotunda, British Petroleum, Ordinul Skull and
Bones, Compania Royal Dutch Shell, Socialista Internationala, Francmasoneria
Universala, Ordinul Magna Mater, Zionismul Universal, Consiliul Bisericilor
Mondiale, Ordinul Cavalerilor Templieri, Institutul American de Presa,
Societatea Regala Britanica, Universitatea Harvard, Institutul pentru Droguri,
Crima si Justitie, MIT, NATO, Crucea Rosie Internationala, Universitatea
Priceton, Banca Mondiala, American Express, Citibank, Credit Suisse, etc.
Lista este prea lunga pentru a fi prezentata aici, dar cine doreste sa afle
toate detaliile cunoscute despre Comitetul celor 300 poate descarca acest
document intocmit de Dr. John Coleman, fost ofiter al
serviciului de spionaj britanic:
(Important: Faceti download la acest document caci nu se
stie cat timp va mai fi disponibil pe internet...SOPA, PIPA, ACTA vor reduce
drastic accesul la astfel de materiale)
4. Nivelul 4 -
Centrul de comanda
Pe
acest nivel se gasesc cele 6 structuri care reprezinta centrul de comanda
la nivel global: - Comisia Trilaterala,
- Consiliul Relatiilor Externe (CFR),
- Grupul Bilderberg,
- Clubul de la Roma,
- Organizatia Natiunilor Unite
- Institutul Regal pentru Afaceri Internationale
Toate aceste structuri sunt unite intre ele prin intermediul Mesei Rotunde. Masa Rotunda, creaţia
omului de afaceri britanic Cecil Rhodes este o structura atat de complexa,
incat Dr. Coleman spunea despre ea: "Masa
Rotunda insasi este alcatuita dintr-o adevarata increngatura de companii,
institutii, banci si unitati de invatamant; ea le-ar ocupa timpul
specialistilor de inalta calificare vreme de un an, numai pentru a o descalci
si intelege". 1. Comisia Trilaterala este o "asociatie
particulara" infiintata in 1973 din initiativa lui David Rockefeller cu
scopul de a "intari cooperarea economica si politica intre continentele
american, european si asiatic". De aceea se numeste Trilaterala. In
componenta acestei comisii intra directori de concerne, bancheri, politicieni
(printre care si fosti presedinti ai Statelor Unite), economisti, etc. - in
general cei mai influenti oameni din America de Nord, Europa si Asia. Practic
aceasta organizatie privata in care se intra doar cu invitatie speciala pe baza
unor merite deosebite, conduce lumea peste capetele guvernelor. Dupa luarea
unor decizii, membrii organizatiei le transmit guvernelor, iar acestea le
aplica la nivelul fiecarui stat. Toate natiunile lumii sunt conduse de
aceasta entitate suprastatala. In fiecare an Comisia Trilaterala are o intrunire
in plenul ei si cate o intrunire zonala. In perioada 15-17 octombrie 2010
intrunirea sectiei europene a Comisiei Trilaterale a avut loc la Bucuresti,
intr-o discretie aproape totala. 170 din cei mai puternici oameni ai lumii au
venit la Bucuresti si presa abia a semnalat acest lucru. Totusi exista o inregistrare Antena 3 pe care daca o vizualizati, veti
intelege ce putere imensa are aceasta Comisie. 2. Consiliul pentru Relatii Externe (CFR) (din
engleză Council on Foreign Relations) a fost fondată în 1921 si este o
organizație americană non-profit nepartizană specializată în politică externă a
Statelor Unite și afaceri internaționale. "Consiliul
pentru Relatii Externe este un organ al ceea ce C.Wright Mills numea “Elita
puterii” - un grup de bărbaţi, cu interese şi concepţii similare, care pun la
cale cursul evenimentelor din poziţii intangibile, situate în spatele scenei.”
declara Charles Kraft, membru CFR şi al Comisiei Trilaterale. 3. Grupul Bilderberg este
o organizație cu agendă globalistă, ce include lideri politici din lumea
occidentală, oameni de afaceri și academicieni. Reuniunile au loc anual,
începând din 1954. Fondatorii grupului au fost magnații David Rockefeller și
familia de bancheri Rotschild. Grupul este puternic exclusivist și se reunește
anual pentru a promova o apropiere între Europa și Statele Unite ale Americii.
Organizația are o agendă globalistă și afirmă că noțiunea de suveranitate
națională este depășită.
Din cauza caracterului secret al întâlnirilor și a refuzului de a emite
comunicate de presă, grupul a fost acuzat adesea de comploturi la nivel mondial.
Grupul nu are pagină de internet și nicio întâlnire nu este înregistrată.
Din Grupul Bilderberg fac parte cam 180 de personalități politice, culturale,
economice, universitare, ce se întrunesc în fiecare an în luna mai, alternativ
în Europa și America, în aproape 50 de țări. 4. Clubul de la Roma, a fost infiintat in
aprilie 1968 de către Aurelio Peccei, om de stiinta şi afacerist
italian şi Alexander King, un om de stiinta scotian. Doctrina clubului se
bazeaza in special pe raportul Limitele Cresterii (The Limits
to Growth) publicat in 1972. Conform acestui raport orice crestere are o limita
care trebuie prevazuta si preintampinata. Cresterea economica este limitata,
resursele sunt limitate si la fel, cresterea populatiei globului are o limita.
De aceea trebuie luate masuri din timp pentru a preveni atingerea acestor
limite. In acest context, unul din obiectivele Illuminati, reducerea populatiei
globului pare a fi o masura necesara. De remarcat Ochiul Care Vede Tot
care apare in spotul publicitar al Clubului de la Roma (vezi pe pagina
oficiala). 5. Organizatia Naţiunilor Unite reprezintă
calul troian al guvernului mondial în pregătire şi au în subordine o vastă
reţea de organizaţii care se pretind în slujba popoarelor, dar care nu
reprezintă decât o acoperire a unei manipulări groteşti, legată – printre
altele – de ţările în curs de dezvoltare din Africa, Asia, America Centrală şi
de Sud. Din reţeaua ONU face parte si Organizaţia Mondială a Sănătăţii,
o filială aflată în proprietatea cartelului farmaceutic
anglo-american-elveţian. Ori de câte ori această organizaţie avertizează lumea
că se va produce o epidemie, cei care o controlează, corporaţiile farmaceutice,
asigură vaccinul necesar. Este un nou exemplu al mecanismului de creare a problemei -
reacţie - soluţie, deşi vaccinurile provoacă mari probleme
de sănătate, afectând bunăstarea fizică şi psihică a miliarde de oameni. 6. Institutul Regal pentru Afaceri Internationale,
cunoscut si sub numele de Chatham House este unul dintre cele
mai importante cluburi de reflecţie in materie de afaceri internationale, din
lume, ocupând locul întâi în clasamentul „Non-US Think Tank” al Foreign Policy.
Dezbaterile din acest club sunt structurate sub forma unor analize independente
pe domenii diverse precum Energie, Mediu, Resurse Guvernamentale, Politici
Economice Internaţionale, Securitate, Sănătate. Una din regulile clubului este
ca membri trebuie sa pastreze confidentiala identitatea celor care emit ideile.
Consiliul Relatiilor Externe şi Comisia Trilaterală controlează aproape sută la
sută opinia publică.Toate marile cotidiene, agenţiile de ştiri şi principalele
canale de televiziune, ale căror ştiri şi emisiuni sunt urmărite de opinia
publică au în poziţii de conducere membrii acestor organizaţii.
Daca pe primele 3 nivele se gasesc doar cei care sunt inruditi cu
familiile si sub-familiile Ocultei Mondiale, pe nivelul 4, precum si la
nivelele inferioare ale Piramidei Puterii pot avea acces si oameni care nu
sunt rude de sange cu familiile si sub-familiile conducatoare de la nivelele 1,
2 si 3.
Chiar si politicieni/demnitari romani pot fi gasiti in structurile de
comanda de pe nivelul 4. De exemplu in Comisia Trilaterala tara noastra are doi
membri cu drepturi depline: Mugur
Isarescu (Guvernatorul BNR) si Mihai
Tanasescu (reprezentantul Romaniei la FMI).
In acelasi timp, Mugur Isarescu este si presedintele ARCOR,
filiala romana a Clubului
de la Roma.
Din ARCOR fac parte printre altii: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Calin
Georgescu, Daniel Daianu, Mircea Malita, Sergiu Celac. (vezi lista
completa).
Asa ca putem dormi linistiti: prin aceste persoane, Ochiul
Care Vede Tot este prezent si in tara noastra.
Centrul de Comanda de la nivelul 4, controleaza intreaga populatie a globului
prin intermediul structurilor de pe nivelele 5, 6 si 7.
5. Nivelul 5 -
Controlul financiar mondial
Toate instrumentele prin care Illuminati
controleaza financiar populatia globului, se gasesc pe acest nivel. Fondul
Monetar International, Banca Mondiala, Banca Reglementarilor Internationale,
Bancile Centrale precum si mecanismele de impozitare a populatiei.
Probabil este cel mai diabolic sistem de control al populatiei conceput vreodata.
Control prin intermediul banului. Oare de ce banul se mai numeste si Ochiul
Dracului? "Dati-mi pe mana moneda unei
tari si nu ma mai intereseaza cine face legile in acea tara"
este un celebru citat al lui Rothschild. Probabil de aceea o tara nu este
condusa de un guvern sau presedinte, ci este condusa din umbra de cel care
controleaza moneda tarii respective. Probabil de aceea o tara nu se poate
gospodari singura ci are nevoie de sfatul celor de la FMI. Nu mai conteaza cine
face legile si ce legi face, caci oricum se aplica numai directivele FMI.
6. Nivelul 6 - Controlul resurselor mondiale
Pe
acest nivel se situeaza marile corporatii internationale care urmaresc
controlul populatiei prin controlul asupra resurselor. Toate resursele de pe
pamant sunt darul naturii (sau al lui Dumnezeu) facut tuturor oamenilor care
traiesc pe fata pamantului.
Astăzi însă, deşi ni se spune că trăim în lumea tuturor libertăţilor,
drepturilor şi a democraţiei, ele ne sunt confiscate în numele unor stranii
raţionamente sau înşelătorii. Peste tot pe glob unde pamanturile sunt roditoare
apar companii de tip Monsanto care ii corup pe politicieni sa reglementeze
cultivarea si comercializarea produselor.
Intentia este de a-i distruge pe mici producatori sau de ai scoate in ilegalitate,
ceea ce inseamna ca nici cel mai inofensiv producator nu va mai putea sa
cultive nimic in gradina proprie fara aprobarea guvernului.
Prin reglementările orchestrate de astfel de companii la nivel mondial în
materie de calitate şi siguranţă a hranei, prin impunerea unor aşa-zişi
parametri ştiinţifici după care producătorii trebuie să se ghideze nu se
urmăreşte altceva decât distrugerea micilor producători. Iar aceasta, în
favoarea marilor producători de hrană multă şi proastă! Vestitul Codex Alimentarius
reprezintă chintesenţa acestui sistem, la implementarea căruia au lucrat zeci
de ani reprezentanţii celor mai mari interese politice şi financiare.
De la 31 decembrie 2009, Guvernul Romaniei a inceput, alaturi de alte 165 de
state semnatare (reprezentand aproape 85 % din populatia planetei),
implementarea temutului Codex Alimentarius. Un compendiu de legi alimentare, de
factura nazista, introdus de AG Farben si care va stabili regulile de
alimentatie ale natiunilor. Implementarea, prevazuta pe mai multe etape,
porneste de la faptul ca populatia globului este mult prea numeroasa ca Terra
sa poata sustine o alimentatie naturala. Astfel, produsele trebuie modificate
genetic, construite in laborator, aditivate si iradiate. Toate aceste date pot
fi studiate pe site-ul www.codexalimentarius.com.
7. Nivelul 7 - Controlul populatiei globului
Structurile situate pe acest nivel sunt cele care
au contact direct cu populatia. Toate directivele venite de sus sunt implementate
la nivelul populatiei prin aceste 4 componente: Religie, Invatamant, Guverne si
Media. Practic stapanii lumii se ascund in spatele acestui paravan (nivelul 7)
pentru a-si indeplini planurile. Populatia este indoctrinata prin religie,
indobitocita prin sisteme de invatamant care nu sunt decat o fabrica de produs
oameni pe care statul sa-i intrebuinteze apoi dupa scopurile sale, tinuta in
frau de catre institutiile guvernamentale si prostita de catre massmedia.
Rezultatul este o populatie lipsită de energie şi de entuziasm, lipsită de
putinţa de a acţiona şi de a reacţiona, incapabila sa isi dea seama ce se
intampla cu ea, astfle incat orice banda politica se poate face stapanul ei.
8. Nivelul 8 - Populatia globului sau unitatile de munca
Pe ultimul nivel, cel mai de jos, ne
aflam noi popuatia globului, oamenii de rand, turma de oi sau sclavii moderni
ai timpurilor noastre. Ciclul nostru este limitat la ceea ce am fost
indoctrinati ca trebuie sa facem: ne nastem, facem scoala, muncim pentru
stapanii nostrii, le platim taxe si impozite si apoi iesim la pensie. Chestia
cu pensia s-ar putea sa dispara din acest ciclu, caci nu-i ajuta cu nimic pe
cei de sus.
Interesant este ca din turma unii dintre noi pot sa
se ridice temporar pe nivele superioare, sa faca parte din institutiile
guvernului, sa ajunga pe nivelul 5 bancheri pe la Banca Mondiala sau FMI sau
chiar pe nivelul 4 in Clubul de la Roma. Dar cand ei devin inutili pentru
stapani, sunt aruncati din nou in turma de jos.
De pe nivelele 5, 6 si 7 se produc cele mai dure
atacuri si cele mai mari presiuni asupra populatiei. Este atacata siguranta
financiara si alimentara a fiecaruia dintre noi, este atacat sistemul de
sanatate public, invatamantul, religia, cultura, identitatea nationala.
In fata acestor forte colosale care domina planeta,
guvernul nostru si conducatorii nostri "alesi de popor" nu au practic
nici o sansa. Ei trebuie sa execute intocmai ordinele pe care le primesc si sa
puna tara la dispozitia celor ce conduc lumea. Singura problema este ca acesti
conducatori ai nostri pe langa faptul ca fura, sunt si incompetenti si nu stiu
sa negocieze mai dur conditii avantajoase pentru poporul roman. Este clar ca
Romania nu se poate izola si dezvolta separat in afara contextului regional si
global. Vrem sau nu, ea face parte din planul Noii Ordini Mondiale, si
daca intreaga lume se indreapta intr-o directie, noi nu avem cum sa mergem in
directie opusa. Pozitia pe care o vom avea in acest nou plan global, depinde
doar de cei care ne conduc.
SFATURI
1. Salvati in calculator tot ce vi se pare
interesant si demn de retinut de pe acest site. Distribuiti mai departe adresa
site-ului. In curand va fi introdusa cenzura pe internet (SOPA, PIPA, ACTA) si
nu veti mai gasi aceste materiale.
2. Abonati-va la newsletter-ul nostru ca sa primiti
pe mail cele mai noi articole de pe site. Pentru aceasta este suficient sa
introduceti adresa dvs. de mail in casuta din dreapta "Abonare la
newsletter"
3. Nu uitati ca multa lume nu are acces la internet
sau nu stie cum sa-l foloseasca. Ganditi-va si la ei si daca aveti
posibilitatea printati materialele de pe site si dati si altora sa citeasca. Poate unii
vor sa stie.
”Între serviciile secrete,
SIE este marele cîștigător al perioadei post-decembriste”.
Afirmația a fost făcută acum cîțiva ani de către fostul președinte Emil
Constantinescu și pare să fie azi mai valabilă ca oricînd. În premieră
absolută, președintele și primul ministru sunt oameni care provin din DIE/SIE.
Un avantaj uriaș al serviciului amintit și care deranjează în mod cert restul
serviciilor, dar, mai ales, SRI, picat pe locul doi deși e cel mai mare din
România. Va înghiți SRI gălușca și se va resemna? Noi înclinăm să credem că nu,
iar unele evenimente recente par să confirme asta.
SRI a dat semne de nervozitate încă de la prima vehiculare a numelui lui MRU
pentru postul de premier, în 2009, atunci cînd l-a trimis la înaintare pe
fostul purtător de cuvînt Ulieru să-l deconspire drept agent al unei puteri
străine.
Puțin înaintea numirii de acum, alt fost greu al SRI, Virgil Măgureanu, a dat
și el anumite semnale publice de nemulțumire, desigur, pentru urechile care
trebuiau să audă.
Cu toate astea, Ungureanu a fost numit în post pe 9 februarie. Cinci zile mai
tîrziu, s-a produs un eveniment rămas necunoscut marelui public, dar care poate
fi interpretat drept o reacție vehementă a SRI și un semnal dur către
structurile de vîrf ale statului.
Concret, pe 14 februarie, deputatul PSD Ion Stan a depus în Cameră două
declarații politice de-a dreptul incendiare, întocmite pe baza unor informații
de top, accesibile doar serviciilor secrete și anumitor factori politici de
top. Două declarații pe care Stan nu a ținut să și le popularizeze în presă,
dovadă că erau destinate doar anumitor cercuri. Pentru a clarifica din start
lucrurile, să spunem că Ion Stan nu e Vadim Tudor, cu ale sale tiribombe de
presă, ci un parlamentar ”special”, care de foarte mulți ani se află în comisia
SRI, pe care a și condus-o ca președinte ori vicepreședinte, în prezent. Cei
familiarizați cu dedesubturile politicii știu că, dintotdeauna, mai-marii
comisiei SRI au avut o legătură strînsă cu serviciul, atît de strînsă încît s-a
vorbit permanent cine controlează pe cine.
În consecință, e cert că declarațiile lui Stan sunt opera serviciului amintit,
deputatul fiind doar o portavoce.
Ce conțin, însă, declarațiile în cauză?
Regimul
Băsescu a falsificat PIB-ul României în beneficiul FMI Prima
dintre ele conține informația explozivă cu potențial nuclear potrivit
căreia președintele, guvernul, BNR și șeful delegației FMI la București au
falsificat controlat datele economice ale țării, în frunte cu PIB-ul, care a
fost subapreciat cu 20% pentru a se justifica contractarea unor noi împrumuturi
de la FMI.
Extras din declarația lui Stan: ”Puterea de la Bucureşti este cel
puţin complice la o manoperă sistemică de falsificare a indicatorilor macroeconomici,
care a împins la decizii politice greşite, ale căror efecte sunt trădarea de
ţară, în varianta subminării economice şi a ştirbirii suveranităţii şi
independenţei politice, urmare a aservirii faţă de organizaţii străine. Deşi
anticipăm lipsa voinţei politice de a scoate adevărul la lumina legii, este
bine să se ştie că faptele ce urmează pot fi cuantificate penal cu detenţia pe
viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Astfel, la momentul actual, anul
2012, diferenţa dintre datele macroeconomice reale şi cele făcute oficial
publice (după "prelucrarea" de către BNR, Ministerul Finanţelor
Publice, Institutul Naţional de Statistică, Comisia Naţională de Prognoză) a
ajuns, pe calea adâncirii diferenţei, menţinută în mod voit, dintre capacitatea
administrativă macroeconomică şi capacitatea de evoluţie a economiei reale şi
pe calea efectelor dezvoltării economiei reale, la dimensiuni considerabile.
Datele privind produsul industrial brut sunt subevaluate cu circa 20 la sută
(PIB real = PIB comunicat public + 20%).
Aceasta subevaluare a datelor
economiei reale a fost necesară pentru a se demonstra, pe bază de date false,
că România are nevoie de împrumuturi internaţionale.
Manopera prelucrării statistice
frauduloase a fost realizată în cadrul unei strategii integrate pe care
"asasinii economici" - în cazul României, Jeffrey Franks şi
predecesorii săi - au aplicat-o la nivel global. Coordonatorii strategiei sunt
marii anonimi din spatele FMI, având ca executanţi agenţii ocultei financiare
din fiecare ţară, plasaţi la conducerea instituţiilor macroeconomice, respectiv
persoane cumpărate, relativ ieftin, cu funcţii, bani şi alte avantaje.
Menţionăm că FMI are nevoie şi de
datele reale, cu titlul de "date de uz intern" şi pentru aceasta a
apelat la o reţea de furnizare: economişti, şefi ai băncilor, persoane din
staff-ul primului-ministru, Consiliului Naţional Fiscal, Institutului Naţional
de Statistică.
Unele dintre instituţiile cărora li
s-au solicitat, în acest mod neoficial, datele reale, nu au putut răspunde la
respectivele solicitări pentru simplul fapt că, în condiţiile
instituţionalizării prelucrărilor statistice false, practic nu au avut acces la
datele adevărate. În aceste condiţii, şeful delegaţiei FMI, Jeffrey Franks, a
luat legătura, cu acceptul lui Traian Băsescu, cu şeful ANAF, Sorin Blejnar
pentru a preleva datele reale direct din bilanţuri.
Sursele noastre ne-au comunicat
faptul că existenţa unei interceptări "accidentale" a posturilor
telefonice cu numerele 0728.666.063 şi 0741.239.082 ori accesarea bazelor de
date ale operatorilor reţelelor respective de telefonie ar putea furniza dovezi
irefutabile privind funcţionarea sistemului descris. Mai mult, am avea şi
surpriza de a constata că şi "blonda lui Emil Boc" este integrată
comandoului asasinilor economici ai României.
O altă menţiune importantă, care se
impune, este aceea că, de regulă, şefii instituţiilor menţionate nu sunt direct
angajaţi, ci câte unul-doi colaboratori apropiaţi acestora. Un vicepreşedinte
de la Institutul Naţional de Statistică nu a acceptat iniţial să intre în
reţeaua agenţilor informaţi. Urmările imediate au fost presiunile şi
ameninţările cu demiterea, dacă nu consimte la furnizarea informaţiilor
solicitate.
În loc de concluzii. În condiţiile
utilizării datelor macroeconomice reale şi ale elaborării şi execuţiei corecte
şi responsabile a bugetului naţional, România nu ar fi avut nevoie de
împrumuturile FMI, sau în nici un caz în cuantumul în care au fost atrase”.
Reforma
Sănătății, un act în beneficiul mafiilor transnaționale A
doua declarație a lui Stan afirmă că mult trîmbițata reformă a sănătății
este, de fapt, un act în beneficiul mafiei transnaţionale a fraudării
asigurărilor de sănătate, cu binecuvîntarea președintelui Traian Băsescu. O
altă afirmație explozivă este aceea că demonstrațiile de protest de după
demiterea lui Arafat au fost, în fapt, controlate de SIE.
Extras din declarația lui Stan ”Înalţi funcţionari publici,
începând de la Administraţia Prezidenţială şi Parlament, continuând la Guvern
şi agenţiile sale de specialitate, puşculiţele partidelor politice, câini de
pază ai "democraţiei", companii de publicitate, fundaţii aşa-zis
caritabile sunt cu toţii, dar nu numai aceştia, conectaţi la sorburile
nesăţioase care secătuiesc bugetul CNAS.
Ciordeala, inclusiv cea a statului,
din bugetele asigurărilor sociale este un nărav mai vechi. Au practicat-o şi
acoperit-o mai toate guvernele. Prim-miniştrii "legalişti" au
încercat să-şi acopere ciordelile cu legi de reformare a asigurărilor sociale.
Aşa s-a făcut că ne-au anesteziat cu câte o reformă la fiecare patru ani.
Noua tentativă de reformă a
asigurărilor de sănătate, căci bugetul acestora este miza, şi nu sănătatea
naţiunii, a picat într-un moment rău ales - anul electoral - şi cu mijlocul
nepotrivit - agentul de influenţă în însăşi persoana preşedintelui republicii.
Acelaşi agent de influenţă ca şi în cazul aurului de la Roşia Montană.
Ambele operaţiuni de influenţă
asumate de un agent de propagandă şi influenţă de cel mai înalt nivel posibil
demonstrează cât de mare este presiunea asupra Cotrocenilor, cam de ce factură
sunt unii dintre oamenii preşedintelui, de unde pot veni comenzile şi de ce nu
le poate rezista primul cetăţean al ţării.
Se încearcă diversiunea că
preşedintele şi primul-ministru ar fi fost induşi în eroare şi nu ar fi
cunoscut că proiectul legii sănătăţii este expresia intereselor autohtone şi
străine care au şi pus ochii pe spaţiile imobiliare ale spitalelor şi elaborat
statutele viitoarelor fundaţii care se vor înfrupta din infrastructura reţelei
de sănătate pe care Traian Băsescu le-a promis-o. Inclusiv prin declaraţii
publice, făcute în ţară, dar şi în străinătate.
Se spune că Băsescu şi Boc nu ar fi
fost corect informaţi şi nu ar cunoaşte că 40 de firme ale clientelei lor
politice au lansat deja investiţii de multe sute de milioane pentru
achiziţionarea unui prim lot de 1.200 de ambulanţe.
Se aruncă în spaţiul public
dezinformarea că Traian Băsescu nu ar fi ştiut de bătălia pe cadavrul
sistemului de sănătate al poporului român dintre cartelurile internaţionale ale
asigurătorilor de sănătate, iar legea pentru a cărei susţinere s-a mai
compromis politic, moral şi infracţional încă o dată (dar ce mai contează?!),
urma să fie pretextul legitimării jafului bugetului sănătăţii, pentru a nu mai
fi atât de flagrante abuzurile şi ilegalităţile.
Ochii şi urechile statului, în loc
să-şi facă cu onestitate datoria, adică să tragă semnalul de avarie şi să
oprească, pe motiv de pericol de deraiere a democraţiei, caruselul înaltei
corupţii politice instituţionalizate, se joacă de-a rebeliunea cu câteva sute
de demonstranţi adunaţi în faţa Palatului Preşedinţiei şi în Piaţa
Universităţii, ca să apere democraţia.
Este evidentă marea manipulare a
acestui scandal, chiar din start. Nimeni nu a citit, darmite să fi studiat
legea sămânţă a dihoniei naţionale. Toţi s-au întrecut în a o comenta, după
texte date, după ureche şi la cacealma. În toată dezbaterea furibundă nu s-a
apelat la argumente din conţinutul hulitei legi, ea fiind respinsă in corpore
şi în necunoştinţă de prevederile ei. Sau, dimpotrivă, au citit-o şi ori nu le
vine să creadă, ori le este frică să o pună în lumina adevărului”. În acest din urmă caz, cînd vorbește de ”ochii și urechile statului”
care ar fi trebuit să țină sub control interesele cartelurilor internaționale,
Stan se referă, evident, la SIE, serviciul cu atribuții externe.
Contactat de Inpolitics, deputatul afirmă că pînă în acest moment nu există
nicio reacție oficială la declarațiile sale din parlament. El afirmă, însă, că ”declarațiile se bazează pe date foarte concrete, care pot
fi oricînd puse la dispoziția factorilor interesați de către anumite instituții
ale statului, cu atribuții în acest sens. Vă dați seama că nu mă apucam să
aștern pe hîrtie ceea ce visasem în noaptea precedentă, acolo e vorba de
chestiuni cît se poate se serioase și de concrete”.
Stan mai spune, cu referire la cele două numere telefonice care apar în prima
sa declarație, că aparțin unor importanți demnitari ai statului, iar
interceptarea lor ar putea scoate la lumină elemente extrem de interesante. O
afirmație care, în realitate, sugerează în mod clar că interceptările deja s-au
produs, iar datele sunt bine păstrate în anumite locuri.
Una peste alta, ambele declarații ale vicepreședintelui comisiei SRI pot fi
considerate cel mai tăios avertisment transmis indirect regimului de la putere
de către cel mai mare serviciu de informații, iar faptul că a venit imediat
după validarea lui Ungureanu drept premier arată limpede și sursa
”nemulțumirii”.
Marea întrebare: vom asista, curînd, la o repoziționare politică a SRI, avînd
în vedere că alegerile bat la ușă?
Și dacă da, ce surprize ar putea oferi clasei politice această manevră? Bogdan
Tiberiu Iacob (Sursa: http://www.inpolitics.ro/efectul-mru-sri-rinjeste-coltii-catre-putere-art65968.aspx#).